Personalitati din Gallipoli

BIRWOOD, WILLIAM RIDDEL (1865-1951)
Soldat britanic si maresal pe front, Birdwood s-a nascut in 1865, in India. A murit in 1951, in Hampton Court (Middlesex). A absolivt Colegiul Clifton si a intrat la Colegiul Royal Military. Si-a urmat cariera de militar treptat. Mai intai a devenit general in 1917 iar apoi, in 1925 maresal.
S-a alaturat campaniilor Hazara (1891), Isazai (1892), Tirah (1897-98) din India; a participat in razboaiele si operatiunile militare din Chagra Kotal, Dargai, Samphagha, aflate in valea Bazar. In timpul razboaielor din Sudul Africii (1899-1922), a fost comandantul brigazii cavalerilor. Mai tarziu a fost secretarul militar al lordului Kitchener. In 1908, in Campania Mohmand, a fost desemnat conducator sef, in acelasi an castigand titlul de "Ordinul Serviciilor Distinse”

In Primul Razboi Mondial, s-a alaturat fortelor de expansiune mediteraneene. La inceput a fost desemnat comandantul fortelor australiene si neo zeelandeze, iar mai apoi a devenit comandantul intregii divizii. Intre 1915 si 1916 a ordonat evacuarea peninsulei Gallipoli, apoi a fortelor ANZAC, iar mai apoi a trupelor armatei a cincea franceze.

CARDEN, SIR SACKVILLE HAMILTON (1857-1930)
Amiral de origine britanica, s-a nacut in 1857. Tatal sau, Andrew Carden, a fost colonel irlandez, in fortele navale britanice.

La inceput a luptat in Razboiul din Egipt din 1882. Apoi, s-a alaturat operatiunilor Suakim (1894) si condamnat in Estul Sudanului. S-a alaturat expeditiei Benin (1897) sub serviciul lui Sir Harry Rason. A fost promovat la rang de amiral in 1908. A devenit comandantul Maltei in 1914 iar mai tarziu l-a inlocuit pe comandantul Sir Berkley Milne the in sefia fortelor de expansiune mediteraneene.

Amiralul Carden a planificat si condus fara succes atacul naval din 18 martie. Din cauza starii de sanatate precare, a fost inlocuit de Sir John de Robeck. Carden a primit titlul de Sir in 1916.

CHURCHILL, WINSTON (1874-1965)
Om de stat britanic si scriitor, Winston Churchill s-a nascut in Oxfordshire pe 30 November 1874. A fost cel mai in varsta fiu al aristocratului Lord Randolph Churchill. Dupa ce a absolvit colegiul Royal Military, s-a inrolat iu armata si s-a alaturat Razboilui Boer. Dupa ce a evadat, a devenit erou national. Zece luni mai tarziu a fost ales membru a Partidului Conservator.

In 1904, s-a alaturat Partdiului Liberal si in 1911 a devenit primul lord al amiralilor. Cariera sa de succes aproape ca a fost distrusa de rezultatele avute in timpul Campaniei din Gallipoli. A fost parintele ideeii unei expeditii in Dardanele, finalizata cu cucerirea printr-un atac naval. Cu toate acestea, turcii si-au parat stramtoarea mai mult decat s-ar fi asteptat, iar aliatii au esuat in cucerirea Istanbulului. Churchill a fost principalul vinovat pentru acest esec, iar fortele oponente l-au obligat sa renunte la calitatea de amiral. Astfel, in 1917, s-a intors sa guverneze Ministerul Munitiei.

In 1924 s-a intors in Partdiul Conservator, avand functia de cancelar al tezaurului de stat (1924-1929). In 1939, a fost numit din nou lord al amiralilor, iar in 1940 a fost numit prim ministru. In timpul celui de-al II lea Razboi Mondial, a urmat o campanie militara si sociala de succes, stabilind relatii stranse cu Roosevelt. In acelasi timp a colaborat cu aliatii rusi si politicile balcanice. Insa, era destul de temator in privinta dominatiei rusesti din acea regiune, astfel a incercat sa convinga Turcia sa se alature razboilui. Au avut loc negocieri cu capeteniile turcesti in Cairo si Adana insa a refuzat sa accepte conditiile turcilor. Dupa razboi, a lucrat la infiintarea NATO si EC.

Churchill a casitgat alegerile in 1951 si a devenit inca odata prim ministru. In 1955 si-a dat demisia, luandu-i locul A. Eden.

Si-a petrecut o parrte din ultimii ani de viata scriind si pictand. In 1953, a primit premiul nobel pentru literatura si in 1963 Congresul American i-a oferit statutul de cetatean american. La varsta de 90 de ani, in 1965, a murit in Palatul Blenheim.

O parte din lucrarile sale: Viata lordului Randolph Churchill (1906); Criza Mondiala (4 volume, 1923-1929), Marlborough (4 volume, 1933-1938); Memorii de Razboi (6 volume, 1948-1954)

CEMAL PASHA (1872 – 1922)
Ahmet Cemal Pasha s-a nascut in Midilli, pe 6 mai 1872. In 1890 a terminat colegiul Militar iar in 1893 Academia de Razboi. S-a inrolat in armata cu rancul de capitan al armatei.

In 1896, Cemal Pasha a fost inrolat in brigada a II a. Dupa doi ani, a devenit comandantul diviziei novice din Salonic. Acolo s-a alaturat Comitetului Uniunii si al Progresului (CUP). A organizat aripa militara a comitetului.

In 1905 Cemal a devenit maior si numit inspector al cailor ferate din Roumelia. In acest timp, a facut cu greu fata propagandei comitetelor. A organizat unitatile CUP ca si companie. In 1907 a devenit membru al Consiliului de Administratie al Armatei a III a. Aici a lucrat cu Major Fethi (Okyar) si Mustafa Kemal.

Cand imperiul otoman a intrat in Primul Razboi Mondial, Cemal Pasha era Ministrul Marinei. Intre 1908 si 1918, Cemal Pasha a fost unul din cei mai importanti administratori ai guvernului. A jucat un rol semnificativ in perioada guvernarii Celor Trei Pase (1913-1918). A fost unul din fondatorii politicii interne si externe a guvernului.

ESAT PASHA (1862-1952)
Esat Pasha s-a nascut in Yanya, in 1862. A absolvit Academia de Razboi avand rancul de capitan al armatei. A plecat in Germania, unde s-a perfectionat timp de patru ani. Dupa ce Esat Pasha s-a intors acasa, a fost numit asistentul germanului Goltz Pasha.

In timpul Razboilui greco-otoman (1879), a facut parte din trupele armatei Yanya Army. Mai tarziu a predat in cadrul Academiei de Razboi.

Esat Pasha a fost trimis in Salonic ca si comandant al trupelor din armata a III a. A fost rechemat la Istanbul si acuzat ca nu reprezinta miscarea Comitetului Uniunii si al Progresului. A fost judecat in Yildiz dar, odata cu declararea celei de-a doua constitutii, procesul sau s-a suspendat.

Esat Pasha a fost numit comandant al grupului din Gallipoli, participand la Razboaiele Balcanice. A devenit cunoscut odata cu apararea cu succes a castelului Yanya.

In timpul Razboaielor din Gallipoli, Esat Pasha a fost comandantul Grupului de Est. Dupa razboi, a devenit Ministrul Marinei.

In 1952, Esat Pasha a murit in Instanbul. In 1975 a fost publicata o selectie a publicatiilor sale.

@anzachotels
Urmați-ne pentru a beneficia de avantajele noastre